“Este suficient să descriem pe scurt nevoia sau problema pe care o avem și Netland vine rapid cu o soluție potrivită, exact ce avem nevoie. Au demonstrat de fiecare dată profesionalism, iar comunicarea este un punct forte, inclusiv în relație cu departamentele noastre de IT din Franța și SUA.”
Adrian Teotoc - Finance Manager FLEXITECH România
”Ne este foarte comod să externalizăm activitatea IT către Netland, iar noi să ne concentrăm pe domeniul nostru de activitate. Echipa lor a reacționat întotdeauna prompt, ne-am sfătuit și am găsit împreună soluțiile optime.”
Gelu Florian - COO Intermedio General Grup SA
”Profesioniști. În decursul colaborării noastre nu au existat situații pe care cei de la Netland să nu le poată rezolva. Apreciez la ei flexibilitatea și faptul că ne oferă servicii integrate. Iar comunicarea este întotdeauna deschisă, transparentă.”
Cristian Pârvu - Manager IT Metatools
”Netland rezolvă orice problemă sau nevoie am avea pe domeniul IT, propunând soluții corecte, eficiente și accesibile. Răspunsul vine rapid, atât în asistența de la distanță cât și prin prezență fizică, atunci când e cazul. Desigur, e important faptul că suntem în proximitate.”
Ioan Topircean - Director Executiv Gonzales Mecanica de Precizie
”Legătura personală este foarte importantă pentru noi. Cu toți cei cu care avem astfel de relații, bazate pe seriozitate și încredere, treaba merge bine. Așa este și parteneriatul cu Netland Computers. În timp, acest parteneriat s-a cimentat, iar perspectivele de a ne dezvolta în continuare împreună sunt maxime.”
Sandor Lovasz - General Manager Elettra Communications SA
” Întreaga noastră experiență pe parcursul celor zece ani de colaborare cu Netland Computers a fost foarte bună. Au facut o treabă excelentă și au oferit cele mai competitive produse și servicii. Vă mulțumim pentru colaborare, îndrumare și sugestii! “
Dumitru Mina - SR IT Manager EACR Cameron Corporate
“Am ales Netland ca furnizor pentru soluții IT și nu ne pare rău. Am găsit la ei profesionalism și promptitudine, iar relațiile comerciale dintre companiile noastre sunt <win-win>. “
Costin Micu - Director General Darius Motors
”Ne-am dori ca toți colaboratorii noștri să fie ca Netland! Mă refer la capitole precum seriozitate, promptitudine, atenție acordată clienților. Colaborăm din 2012 pe servicii IT, cu precădere în zona de print, unde noi avem un volum foarte mare de producție. Am mărit continuu nivelul cerințelor, iar Netland a răspuns de fiecare dată cu brio, consolidând astfel o relație bună, de lungă durată.”
Ovidiu Lica - Flow Manager Nolato Romania
“Beneficiem de suportul lui Netland Computers ca departamentul nostru IT de mai mult de doi ani și, în tot acest timp, au soluționat în mod rapid și eficient toate problemele specifice. De atunci suntem liniștiți la gândul că există o echipă puternică de experți, disponibilă întotdeauna, care răspunde solicitărilor noastre.”
Sorin SURUCEANU - HSEQ Manager NA Solid Petroserve Ltd
” Netland Computers s-a dovedit mai mult decât un furnizor, un adevărat partener. Ca un profesionist în afaceri, Netland Computers ne-a furnizat întotdeauna la timp produse și servicii de foarte bună calitate, chiar din momentul construcției fabricii noastre. Felicitări Netland! “
” Aș dori să mulțumesc companiei Netland Computers pentru furnizarea de servicii, produse și consultanță excelentă de-a lungul multor ani de colaborare. Recomand cu încredere pentru complexitatea proiectelor și a suportului IT. Succes! “
Daniel Bădilă - IT Manager Lemet SRL
” În prezent, recunoaștem compania Netland Computers ca fiind unul dintre furnizorii noștri importanți, deoarece am dezvoltat, în timp, un parteneriat bazat pe livrarea de servicii de calitate în domeniul IT. “
Emil Ion - Managing Director Wim Bosman S.R.L.part of Mainfreight