Flexitech

 

Organizația:

Parte a grupului Flexitech, care operează 8 facilități de producție și asamblare în 6 țări, compania din Ploiești furnizează conducte de frână de înaltă presiune pentru industria auto, având clienți precum Audi, BMW, Chrysler, Fiat, Mercedes-Benz, Ford, GM, Porsche, Renault sau Volkswagen. Compania și-a început activitatea în 2003 și a crescut constant, de-a lungul timpului, atât ca cifră de afaceri cât și ca personal și volum de producție.

Date despre companie:

Suprafața ocupată: 4200mp

Număr de angajați: peste 400

Cifra de afaceri (2018): 32 mil euro

Localizare:

Parcul Industrial Ploiești Vest + Allinso

Situația existentă la preluare:

Infrastructura IT a fabricii de la Ploiești a fost administrată până în 2019 de la distanță, de către specialiștii francezi, lucrând în parteneriat cu angajați ai fabricii, responsabili tehnici fără specializare în tehnologia informației și a comunicării. Volumul de lucru crescând constant, s-a simțit tot mai mult necesitatea de a lucra cu specialiști locali, capabili să asiste și să intervină rapid atunci când este cazul.

Derulare:

Colaborarea a pornit la începutul lui 2019, atunci când Netland Computers a preluat mentenanța, service-ul și dezvoltarea infrastructurii IT existente. Astfel, în funcție de nevoi, furnizăm soluțiile hardware necesare unei bune funcționări a infrastructurii, ocupându-ne de întreg procesul, de la proiectare până la instalare, configurare și întreținere. La fel, pe partea de software, asigurăm mentenanța produselor Microsoft, deținute prin contractul global al Flexitech.

Netland Computers intervine la cerere, atunci când apar probleme în infrastructura IT sau când se dorește îmbunătățirea ei prin instalarea de noi echipamente, inclusiv prin leasing operațional. Dar în același timp asigurăm mentenanța preventivă, având grijă ca infrastructura să funcționeze în parametrii stabiliți și diminuând, astfel, riscul apariției defectelor sau întreruperilor.

În colaborarea de la distanță cu partenerii francezi se impune respectarea standardelor și modelelor aplicate în toate cele 8 facilități de producție și asamblare din întreaga lume. Nivelul de acces acordat specialiștilor Netland presupune un grad ridicat de responsabilitate. În plus, intervențiile trebuie să fie rapide, întrucât orice problemă sau întrerupere apărută ar avea implicații serioase în procesul de producție.

Soluții și echipamente preluate sau instalate:

Servere, stații de lucru, laptopuri, AP-uri, routere de securitate, copiatoare, imprimante multifuncționale, scannere și imprimante pentru coduri de bare.

Beneficii obținute:

  • O infrastructură IT stabilă și eficientă
  • Un timp de intervenție redus
  • Prezența fizică a specialiștilor Netland atunci când situația o impune
  • Raportare externă, conform standardelor
  • Flexibilitate și control, securitate și administrare simplificată a infrastructurii
  • Reducerea costurilor

Website:

https://www.flexitech.com/