Produsele cumpărate la distanță pot fi restituite conform O.U.G. 34/2014: clientul are dreptul să informeze în scris vânzătorul că renunță la achiziție fără penalități și fără a oferi un motiv în termen de 14 zile calendaristice de la primirea produsului sau, în cazul serviciilor, de la încheierea contractului.

Returnarea produselor achiziționate de pe site-ul Netland Computers se va efectua pe cheltuiala clientului în termen de 14 zile calendaristice de la rezilierea contractului. Se recomandă utilizarea aceluiași serviciu de transport utilizat pentru recepționarea produselor.

Netland Computers S.R.L. va returna contravaloarea comenzii în cel mai scurt timp posibil de la primirea produsului returnat.

Conform Art. 12 din O.U.G. 34/2014, exercitarea dreptului de retragere încetează obligațiile părților contractuale. Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat (de preferat în ambalajul original cu toate accesoriile, etichetele intacte și documentele care l-au însoțit). Nu se acceptă returnarea produselor care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobituri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire excesivă și/sau intervenții neautorizate etc.

Prevederile OUG 34/2014 se aplică doar clientului, definit ca orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, conform art. 2 pct. 2 OG 21/1992 privind protecția consumatorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, și doar în cazul contractelor la distanță (orice contract încheiat între profesionist și consumator în cadrul unui sistem de vânzări la distanță organizat fără prezență fizică simultană a profesionistului și a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță până la și inclusiv în momentul în care este încheiat contractul).

Consumatorul este responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor. Unele produse sunt marcate cu un sigiliu aplicat de producător pe ambalaj. Acest sigiliu nu este obligatoriu pentru a demonstra că produsul este exact în forma și condițiile în care a fost eliberat de către producător. Deteriorarea sigiliului nu limitează dreptul de renunțare la contract.

Procedura de returnare

Exercitarea dreptului de retragere

Consumatorul informează Netland Computers S.R.L. cu privire la decizia de retragere din contract printr-o declarație neechivocă făcută pe un mediu durabil (preferabil e-mail: office@netland.ro). Consumatorul are la dispoziție 14 zile de la primirea produselor pentru a anunța retragerea din contract.

Obligațiile care revin Netland Computers S.R.L.:

Rambursarea integrală a sumelor primite ca plată, inclusiv costurile livrării (exceptând situația în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard). Rambursarea sumelor se va face folosind aceleași modalități de plată, rezonabil aplicabile (în cazul plății numerar la livrare, rambursarea se va face prin transfer în cont bancar transmis neechivoc de consumator). Îndeplinirea obligației de rambursare se face în termen de 14 zile de la primirea cererii de retur.

În situația în care produsul este desigilat, ambalajul este deteriorat și/sau prezintă urme de folosire, suma returnată se diminuează corespunzător.

Obligațiile care revin consumatorului

Produsele sunt predate către Netland Computers S.R.L. personal sau transmise unei persoane autorizate (curier desemnat) fără întârziere nejustificată și în decurs de maxim 14 zile de la anunțarea deciziei de retragere din contract. Consumatorul suportă costurile de returnare. Consumatorul este responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor.

Produse excluse fără drept de returnare

Categoriile următoare de produse nu pot fi returnate decât dacă sunt sigilate/cutia nedeschisă/cutia nu prezintă urme de deschidere, în interior:

– Licențe software;

– Consumabile (acumulatori, cartușe imprimantă etc.);

– Produse care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă (ex. căști, ceasuri etc.);

– Produse confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar (extensii de garanții, servere non-standard);

– Furnizarea de conținut digital care nu este livrat pe suport material (aplicații software livrate printr-un link de download și cheie de activare).

Aceste limitări se aplică conform OUG 34/2014 art. 16.

Licențele software livrate electronic nu se pot returna.

Returul de produse

Puteți solicita returul de produse în următoarele cazuri:

Produsul livrat nu corespunde specificațiilor din site. Puteți solicita returnarea acestuia pentru înlocuire sau rambursarea integrală a contravalorii (în cazul în care produsul nu mai este disponibil).

Produs este nefuncțional/deteriorat, în primele 24 ore de la recepție. În cazul în care produsul achiziționat a fost livrat nefuncțional sau prezintă vicii de fabricație, acesta va fi înlocuit cu un produs funcțional în urma notificării scrise sau prin prezentarea la sediu în termen de 24 de ore de la primirea produsului. Vă recomandăm ca verificarea/testarea produselor comandate să se facă în termenul de 24 de ore. Orice reclamație ulterioară nu se ia în considerare.

Coletul este deteriorat. Pentru produsele ale căror colete prezintă deteriorări vizibile la primirea prin curier, vă recomandăm să refuzați recepția lor. Pentru dovezi, coletul poate fi fotografiat și se poate întocmi un proces verbal împreună cu reprezentantul firmei de curierat, proces verbal în care să fie menționată starea coletului din momentul livrării. Riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor vă este transferat integral în momentul în care intrați în posesia fizică a produsului. Orice reclamație ulterioară nu va fi luată în considerare. În cazul în care se utilizează un transportator însărcinat de către consumator, riscul este transferat în momentul livrării produselor către transportator.

Produse livrate greșit. În cazul în care s-a livrat alt produs decât cel comandat.

Costurile de retur pentru situațiile prezentate mai sus (nu și în cazul renunțării la cumpărare) cad în sarcina Netland Computers.

Solicitările de retur se notifică pe adresa de mail office@netland.ro sau prin prezentarea la sediul Netland Computers S.R.L. cu produsul respectiv în termen de 48 de ore de la primirea produsului. Returnarea produselor la sediul Netland Computers S.R.L. se poate face de luni până vineri în intervalul 08:30 – 17:30. Returnarea produselor se face la adresa de mai jos:

Netland Computers SRL

Str. Transilvania nr. 55

Păulești, jud. Prahova, cod 107400

Mențiune

În toate cazurile de mai sus, cu excepția celui referitor la defectele în perioada de garanție, produsele trebuie returnate în starea în care au fost primite, însoțite de toate accesoriile și documentele originale. Deteriorarea produselor sau punerea într-o stare ce face imposibilă revânzarea lor duce la refuzarea returului.

Shopping cart0
There are no products in the cart!
0