Îmbracă un copil: 151 de motive să credem în bine

Am încheiat anul 2025 cu bucurie. Unul dintre motive este că am participat la un proiect care ne-a mers la suflet: campania „Îmbracă un copil”, organizată de Asociația Veritas pentru oameni, în parteneriat cu C&A Ploiești și cu sprijinul media al Observatorului Prahovean.

Obiectivul a fost simplu și mobilizator: să ofere o iarnă mai caldă – la propriu și la figurat – pentru cel puțin 100 de copii din medii defavorizate din județul Prahova. Suntem în ianuarie 2026 iar obiectivul a fost depășit: 151 de copii au primit geci de iarnă într-un gest de solidaritate care a adus un zâmbet acolo unde, de multe ori, frigul e o realitate constantă.

Netland Computers a contribuit cu sprijin logistic și financiar, din convingerea că fiecare copil merită să fie protejat, sprijinit și încurajat. Nu am fost singuri în acest efort, iar exact asta ne dă speranță: forța comunității, atunci când se adună în jurul unui scop bun. Îi mulțumim domnului Savu Isvoraș, omul fără de care toate aceste lucruri minunate nu s-ar fi întâmplat.

Îmbracă un copil

Campania ”Îmbracă un copil” nu s-a încheiat. Astfel de nevoi apar permanent, iar Asociația Veritas pentru oameni rămâne un pilon activ în sprijinul celor vulnerabili. Dacă reprezinți o companie sau vrei să participi individual, poți deveni parte din acest efort. Este suficient să te gândești la bucuria din sufletul unui copil care a primit acasă o haină călduroasă, de calitate și chiar … ”la modă”. Asta înseamnă implicare, dar și atenție la detalii.

Noi, la Netland, credem în puterea colaborării. Așa cum ne ocupăm de conectarea oamenilor prin tehnologie, acest proiect ne ajută să-i conectăm prin … compasiune. Vom continua să fim alături de Asociația Veritas pentru oameni în proiectele viitoare și încurajăm și alți parteneri să li se alăture.

Pentru că zâmbetul sfios al unui copil și privirea recunoscătoare a unui părinte sunt semne ale unui viitor mai bun.

Coș cumpărături0
Nu există produse în coș!
0